Pentru Norvegia, care a jucat a 10-a finală din istoria sa, este al cincilea trofeu mondial, după cele obţinute în 1999, 2011 ...
Radu Miruţă avertizează că întârzierile şi problemele tehnice de la Avioane Craiova pot aduce pierderi majore statului.
PSD va vota moțiunea simplă depusă la Senat împotriva Dianei Buzoianu, au declarat surse politice din interiorul PSD pentru ...
Procurorul de caz a semnat ordonanța pentru dezhumarea Rodicăi Stănoiu în vederea efectuării autopsiei necesare pentru ...
Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea ...
Clădirea a fost gândită ca un „pod monumental” de 160 de metri lungime, care se arcuiește elegant peste peroanele stației.
Un angajat de la o companie italiană care a adormit la postul său, după ore întregi de tură, a fost concediat pe loc de ...
Acest lucru l-a supărat pe Vinicius Junior, determinându-l chiar să creadă că este vorba de o conspiraţie împotriva lui.
O înregistrare video, devenită virală pe reţelele de socializare, arată momentul în care un bărbat se aruncă asupra unui ...
Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea ...
Vizita lui Nicușor Dan la Helsinki are loc în contextul intensificării discuţiilor europene privind securitatea regională, ...
Regizorul Rob Reiner și soția sa au fost găsiți fără viață în locuința lor, situată în Los Angeles. Surse citate de TMZ ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results